Fetita mica, mica de tot

Din ochi pe nas coboara usor pe mana, pe sub degete, mi se topeste pe unghii, mai apoi pe stilou, pe penita, prin cerneala, pe hartie: O POVESTE.
O poveste despre o fetita mica. Mica de tot. In fiecare dimineata se uita in oglinda si se silea sa rada. Un canin, un molar, incisivii... DA! un zambet.
Fetita radea cu gura, radea cu fiecare dinte... dar zambetul ei nu avea nicio radacina in adancul sufletesc . Mereu, cand soarele domnea cu maiestrele-i raze pe cer,ii spunea acestuia: "In fiecare dimineata cand ma trezesc, zadarnic incerc a-mi desparte buzele si a-mi arata dintii. Zadarnic mi se miscoreaza ochii si pometii se ridica usor ca doua briose coapte caci eu ... eu tot nu pot zambi. Invata-ma tu frate soare." Dar soarele tacea molcom agatzat pe bolta cereasca. Mangaia usor un chip naiv de copil.
Fetitza, vazand ca nici bunul ei prieten nu ia in seama durerea ei, incerca sa planga. Mare i-a fost tristetzea cand nici macar o lacrima nu s-a scurs din amarul sufletului ei .
Induiosat soarele, vazand ca tacerea n-a pricinuit niciun bine, i-a soptit:"Fetitza mea mica, mica de tot, de-mi incapi intr-un zambet, cum vrei tu a plange sau zambi cand tu, mititico, esti amandoua? nu sti tu ca fiecare lacrima ce se topeste pe buze intr-un zambet esti chiar tu ? . . . "